[ X ]
Noul șef al Poliției de Frontieră – prezentat colectivului
19 Iulie

Noul șef al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, a fost prezentat echipei manageriale de către viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase. În acest sens, astăzi la sediul instituției a fost convocată o ședință de lucru, transmite CURENTUL.

Ministrul Năstase a adresat felicitări noul șef, Rosian Vasiloi, încredințându-l de tot sprijinul necesar în asigurarea și fortificarea frontierei de stat.

„Noul șef al IGPF este un profesionist cu experiență în sistem, dar a activat și în zona societății civile, îndeplinind toate criteriile meritocratice și de integritate pentru a ocupa o funcție de o asemenea anvergură. Sunt convins că dumnealui va face din combaterea traficului ilicit de orice fel prioritatea nr.1 în fruntea Poliției de Frontieră. Însă cea mai importantă misiune a Poliției de Frontieră este să devină o instituție prietenoasă cu cetățeanul onest!”, a declarat Andrei Năstase.

La rândul său, noul șef al IGPF, Rosian Vasiloi a mulțumit pentru încrederea acordată, odată cu numirea sa în funcție de o mare responsabilitate, și a exprimat convingerea că împreună cu echipa va readuce Poliția de Frontieră în rândul instituțiilor care servesc cetățeanul.

Rosian Vasiloi a fost numit din data de 18 iulie curent în funcția de șef al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră pe un termen de cinci ani, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Andrei Năstase.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților