Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu noul Reprezentant permanent al Fondului Monetar Internațional (FMI) în Republica Moldova, Rodgers Chawani. Șeful statului declară că a salutat faptul că banii alocați prin decizia Consiliului director al FMI din 2 august curent, referitoare la alocarea specială de resurse financiare pentru țara noastră, sunt deja la dispoziția autorităților naționale, informează CURENTUL.
„Este vorba de un instrument global de susținere a guvernelor în combaterea efectelor pandemice și de recuperare economică ulterioară, țara noastră beneficiind de circa 235 de milioane USD”, declară Președintele.
Sandu mai declară că a discutat despre prioritățile țării pe termen mediu și necesitățile de finanțare externă pentru asigurarea stabilității macroeconomice și susținerea dezvoltării economice.
„Am vorbit despre un nou program al FMI pentru Republica Moldova, care ar putea fi definitivat în toamnă, echipa de experți a FMI fiind așteptată la Chișinău la sfârșit de septembrie. Am convenit că programul trebuie să susțină politici economice, financiare și sociale coerente, în interesul cetățenilor țării noastre”, se arată în declarația șefului statului.
Mihaela Conovali