[ X ]
Noul proiect privind comerțul interior: Au fost discutate 3 subiecte de bază și propuse noi prevederi
10 Martie

Ministerul Economiei a prezentat operatorilor lanțului alimentar din țară (producătorii de mărfuri alimentare și comercianții acestora) proiectul legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative în domeniul comerțului interior la compartimentul relațiilor furnizor – comerciant, transmite CURENTUL.

Potrivit viceprim-ministrului, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, scopul acestui document constă în eliminarea unor probleme, apărute în relația furnizor-comerciant, după intrarea la 1 ianuarie curent, a unor amendamente la Legea 231/2010 cu privire la comerțul interior și Codul Contravențional.

În proiectul prezentat spre discuții au fost abordate trei subiecte de bază, care au creat divergențe în relațiile dintre producătorii de mărfuri alimentare și, în special, reprezentanții celor 7 mari rețele de magazine din țară – costul de achiziție a produselor, termenul de achitare a facturii și returul produselor alimentare. În context, Ministerul Economiei, analizând propunerile și sugestiile parvenite de la experții în domeniu și operatorii lanțului alimentar, a prezentat varianta consolidată, care întrunește interesele tuturor actorilor.

De exemplu, la compartimentul  termenul de achitare a facturii, analizând propunerile operatorilor lanțului alimentar, precum și experiența altor state, atât din spațiul CSI, cât și din UE, Ministerul Economiei a propus ca pentru produsele foarte perisabile acesta să constituie 7 zile, pentru cele perisabile – 30 zile, iar cele rezistente – 60 zile.

La propunerea producătorilor au fost incluse în proiect și unele prevederi ce țin de problema plafonării reducerii comerciale, precum și stabilirea cotei de raft pentru produsele alimentare autohtone.

În marea sa majoritate, propunerile Ministerului Economiei au fost susținute de participanții la reuniune, fiind accentuat că noile prevederi vor permite structurarea domeniului comerțului, crearea unor reguli clare de joc pe toate dimensiunile.

Propunerile Ministerului Economiei, în marea sa majoritate, au fost susținute și de reprezentanții asociațiilor de comercianți, care au menționat că aplicarea acestora va exclude multe neclarități în procesul de reglementare a comerțului.

În finalul reuniunii s-a convenit asupra creării pe platforma Ministerului Economiei a unui grup de lucru, care va analiza toate modificările propuse și va veni cu un proiect de lege definitivat pentru a-l înainta spre aprobare conform legislației naționale.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților