Noul Cod vamal al Republicii Moldova va intra în vigoare la 1 ianuarie 2023, transmite CURENTUL.
Parlamentul a aprobat, în ședința plenară de astăzi, proiectul de lege cu privire la Codul vamal, în cea de-a treia lectură, finală.
Adoptarea noului Cod vamal derivă din necesitatea executării angajamentelor asumate de țara noastră, prin semnarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.
Noul Cod vamal vine să sistematizeze legislația vamală a Republicii Moldova, care cuprinde actualul Cod vamal, Legea cu privire la tariful vamal și Legea cu privire la introducerea și scoaterea bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice.
Noul Cod vamal conține 11 titluri, fiecare titlu fiind împărțit în capitole, iar acestea – în secțiuni.
De remarcat că primul Cod vamal a fost adoptat în anul 1993, în 2000 a fost adoptat noul Cod vamal, precum și Legea la serviciul în organele vamale.
Evoluțiile economice naționale și internaționale, concurența pe plan extern au determinat necesitatea unor noi concepte vamale.
În conformitate cu articolul 71 din Regulamentul Parlamentului, pentru proiectele de legi complexe și de coduri lectura finală este obligatorie.