[ X ]
Noua secretară de stat a Ministerului Finanțelor, Maia Savva, prezentată echipei
30 Mai

Ministrul Finanțelor, Petru Rotaru, a prezentat-o pe Maia Savva, numită în funcția de secretară de stat a Ministerului Finanțelor.

Petru Rotaru, alături de echipa ministerială, i-a urat bun venit, subliniind importanța colaborării și a efortului comun: „Domeniul de competență este unul foarte specific. Întreaga echipă a ministerului va oferi tot suportul necesar pentru realizarea obiectivelor comune și pentru dezvoltarea continuă a acestui domeniu. Prin colaborare și efort comun, vom reuși să implementăm politici eficiente în gestionarea finanțelor publice pentru a atinge rezultatele dorite”.

La rândul său, dna Savva a mulțumit pentru încrederea acordată, exprimându-și responsabilitatea deplină în realizarea inițiativelor și proiectelor necesare pentru dezvoltarea domeniului de care va fi responsabilă.

Maia Savva va fi responsabilă de politicile bugetare, un domeniu esențial pentru asigurarea transparenței și eficienței în gestionarea finanțelor publice.

Executivul a aprobat candidatura doamnei Maiei Savva pentru funcția de secretară de stat a Ministerului Finanțelor la data de 29 mai curent.

Inapoi la arhiva noutaților
  1. „Salariile nesimțite ale oamenilor galbeni”. Irina Vlah: Sergiu Gaibu a ridicat anul trecut un salariu de 1 milion 691 mii lei - cât au primit timp de un an 46 de pensionari...
    Politică |
  2. PAS a convocat Consiliul Politic Național: Ne așteaptă un an responsabil - urmează să muncim pentru a obține, din nou, încrederea cetățenilor
    Politică |
  3. Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei
    Politică |
  4. Serviciul Vamal informează despre regulile privind trecerea frontierei vamale cu medicamente
    Social |
  5. Peste 9 mii de vouchere pentru electrocasnice, distribuite familiilor din Moldova în cadrul unei noi sesiuni a Programului EcoVoucher
    Social |
  1. Peste 9 mii de vouchere pentru electrocasnice, distribuite familiilor din Moldova în cadrul unei noi sesiuni a Programului EcoVoucher
    Social |
  2. Serviciul Vamal informează despre regulile privind trecerea frontierei vamale cu medicamente
    Social |
  3. Peste 6 121 de șomeri și-au găsit un loc de muncă prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), de la începutul anului 2025
    Social |
  4. „Salariile nesimțite ale oamenilor galbeni”. Irina Vlah: Sergiu Gaibu a ridicat anul trecut un salariu de 1 milion 691 mii lei - cât au primit timp de un an 46 de pensionari...
    Politică |
  5. Liderul CUB, despre proiectul privind agenții străini: Adună laolaltă intențiile ostile ale unor deputați BCS, exploatează antipatiile în creștere...
    Politică |