La 22 martie 2022, Procuratura raionului Teleneşti a expediat în instanța de judecată, cauza penală de învinuire a nouă membri ai unui grup criminal organizat, inclusiv organizatorul acestuia, acuzaţi de săvârşirea a două episoade de tâlhărie (infracţiune prevăzută de art.188 alin.(3) din Codul penal), manifestate prin atacuri asupra persoanelor, în scopul sustragerii bunurilor, însoțite de violență periculoasă pentru viața sau sănătatea persoanelor agresate, transmite CURENTUL.
Mai exact, în procesul de efectuare a investigaţiilor penale, procurorii au constatat că, organizatorul grupului criminal, fiind în detenție într-un penitenciar din ţară, a atras mai multe persoane, atât deţinute în același penitenciar, cât şi aflate la libertate, pe care i-a instigat şi i-a dirijat la comiterea infracțiunilor de sustragere a bunurilor persoanelor în diferite localități ale Republicii Moldova.
Prin urmare, în iunie 2021, în unul dintre episoade, organizatorul grupului criminal, împreună cu un alt membru, deținuţi în același penitenciar, i-a instigat pe alţi patru membri ai grupării, aflaţi la libertate, în vederea săvârşirii atacului asupra uneia victime în vârstă de 60 de ani, originară dintr-o localitate din raionul Ungheni, referitor la care aveau informaţii că dispune de mijloace financiare substanțiale la domiciliu.
Drept urmare a informațiilor dobândite, patru membri ai grupării criminale, fiind ghidaţi prin intermediul telefonului mobil de către organizatorul aflat în penitenciar şi celălalt membru deţinut, urmare a repartizării rolurilor între ei, fiind mascaţi cu cagule pe cap, purtând măşti și mănuși medicale, au pătruns în locuinţa victimei și au atacat-o aplicând față de ea violența periculoasă pentru viață, exprimată prin sugrumarea cu mâinile de gât. Victima a rămas în viață,însă făptuitorii în mod deschis i-au sustras de la gât un lanț cu pandantiv din aur, în valoare de 5000 lei şi mijloace bănești în sumă de 15 000 lei.
Într-un alt episod, din iulie 2021, după acelaşi scenariu, a fost săvârşit atacul tâlhăresc asupra unei victime, în vârstă de 72 de ani, dintr-o localitate din raionul Teleneşti.
Cinci membri ai grupului criminal organizat, fiind dirijaţi din penitenciar de organizator şi unul dintre membri deținuții, prin repartizarea din timp a rolurilor între ei, purtând cagule pe cap și pe mâini mănuși, au pătruns în locuinţa victimei, unde au atacat-o pe aceasta, folosind o rangă metalică, cu care i-au aplicat multiple lovituri peste diferite părți ale corpului, preponderent în regiunea capului, apoi au imobilizat-o, legându-i mâinile cu un cearșaf. Atacatorii au sustras din locuinţa victimei bani în sumă de 19 863 lei.
Ulterior, în septembrie 2021, în rezultatul leziunilor corporale grave cauzate victima a decedat.
Prin urmare, atacatorul care a lovit victima, a fost acuzat pentru comiterea tîlhăriei, dar și pentru vătămarea intenționată gravă a integrității corporale, săvârşită cu o deosebită cruzime, ce a provocat decesul victimei (infracţiune prevăzută de art.151 alin. (4) din Codul penal).
Subsecvent, informăm că, patru membri ai grupării criminale, inclusiv organizatorul au fost anterior condamnaţi pentru alte infracţiuni şi la moment sunt deţinuţi în penitenciarele din ţară.
În privinţa la alţi trei membri ai grupării este aplicat arestul preventiv, în privinţa la un membru al grupului – arestul la domiciliu şi respectiv în privinţa altuia – obligarea de a se prezenta la organul de urmărire penală și instanța de judecată.
Totodată, procurorii au obţinut mandate judecătoreşti, prin care au aplicat sechestru pe două automobile, utilizate la săvârşirea infracţiunii, ce le aparţin membrilor grupării criminale, în eventualitatea dispunerii confiscării acestora. La fel, a fost aplicat sechestru pe mijloacele băneşti ce le aparţin membrilor grupării, în vederea recuperării prejudiciului material cauzat victimelor.
În privința unuia dintre membrii grupului criminal organizat, care la moment se eschivează de la urmărirea penală, a fost dispusă anunțarea în căutare.