[ X ]
Nouă ani și 6 luni închisoare pentru organizatorul atacului tâlhăresc comis asupra familiei unui om de afaceri din Ceadîr-Lunga
14 Martie

Organizatorul atacului tâlhăresc, care acum doi ani, împreună cu încă doi indivizi au intrat în casa unui om de afaceri din Ceadâr-Lunga şi ameninţând cu un pistol au cerut toţi banii, a fost condamnat la 9 ani şi 6 luni închisoare. Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege, transmite CURENTUL.

Procuratura UTA Găgăuzia, Oficiul Comrat a demonstrat că, în ianuarie 2017, cei trei inculpaţi, înarmaţi şi cu cagule pe cap au pătruns în locuinţa unui om de afaceri, unde la acel moment se afla doar soţia cu cei trei copii minori. Ameninţând femeia, aceştia i-au cerut toţi banii.

Speriată, victima le-a arătat agresorilor locul unde se aflau toţi cei 800 de lei, pe care inculpaţii i-au sustras şi au fugit de la locul faptei.

Urmare unui complex de acţiuni de urmărire penală, peste aproximativ un an de la crimă, inculpaţii au fost reţinuţi.

În timpul percheziţiei, la domiciliul organizatorului tâlhăriei au fost depistate şi ridicate droguri, dar şi arma folosită la comiterea crimei. Totuşi, fiind audiat de procurori, el nu şi-a recunoscut vina, denunţându-i în schimb pe ceilalţi doi participanţi la atac, în speranţa că, astfel, va scăpa de pedeapsă.

Ceilalţi doi agresori şi-au recunoscut pe deplin vina, fiind condamnaţi pentru aceste fapte la pedepse cuprinse între 6 şi 7 ani, sentinţele intrând deja în vigoare.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților