Noțiunea de femicid, care reprezintă cea mai gravă formă de violență împotriva femeilor, va fi introdusă în legislația Republicii Moldova. Acest lucru este prevăzut în proiectul de modificare a Legii cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie, inițiativă legislativă a vicepreședintei Parlamentului, Doina Gherman, elaborată în colaborare cu Centrul de Drept al Femeilor.
Documentul a fost supus consultărilor publice pe Platforma Femeilor Deputate din Parlamentul de legislatura a XI-a. La discuții au participat deputați, reprezentanți ai instituțiilor de stat, ai organizațiilor internaționale, asociațiilor obștești ș.a.
Potrivit proiectului, femicidul va fi definit ca cea mai gravă formă de violență împotriva femeilor, care presupune comiterea infracțiunii de omor intenționat sau vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, care a provocat decesul unei femei, din motive de prejudecată în bază de gen. Documentul mai prevede redefinirea noțiunii de violență psihologică, care să cuprindă și violența cibernetică, deoarece utilizarea tehnologiilor informației și comunicațiilor agravează vătămarea îndelungată a victimei.
Autoarea proiectului propune includerea în legislație a noțiunilor de violență împotriva femeilor, victimă-copil și victimă-adult. De asemenea, urmează a fi introduse în legislație trei principii de bază: principiul respectării demnității umane, principul respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și principiul celerității. O altă prevedere se referă la crearea unui mecanism de colectare a datelor statistice în domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor și a violenței în familie. De acest lucru va fi responsabilă Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței. Instituția va mai avea o nouă atribuție – să examineze cereri de la persoane fizice, persoane juridice și instituții publice cu privire la prevenirea sau combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie.
Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a menționat că aceste modificări legislative sunt necesare pentru a combate numărul mare de cazuri de violență asupra femeilor. Parlamentara a mai subliniat că proiectul instituie o serie de modificări pentru a asigura protecția femeilor împotriva tuturor formelor de violență, dar și pentru a promova egalitatea de gen.