[ X ]
Notarii sunt scutiți de a solicita certificatele emise de Fisc, iar contribuabilii să le prezinte
11 Iulie

Notarii nu mai au obligația să solicite certificatele emise de Serviciul Fiscal de Stat, iar contribuabilii să le prezinte, transmite CURENTUL.

În conformitate cu Legea nr. 77 din 7 iunie 2018 pentru modificarea articolului 51 din Legea nr.1453/2002 cu privire la notariat, au fost operate amendamente la art. 51 din Lege.

Astfel, începând cu 22 iunie 2018, notarul este eliberat de obligația de a solicita, iar contribuabilii de a prezenta certificatele emise de către Serviciul Fiscal de Stat privind lipsa sau existența restanțelor față de buget, în partea ce ține de bunurile ce fac obiectul autentificării contractului de înstrăinare și contractului de gaj al bunurilor supuse înregistrării.

Pentru detalii accesați link-ul.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților