Unul din membrii organizației criminale „Borman” a fost reținut într-o operațiune specială efectuată de către Serviciul de Grăniceri al Ucrainei în comun cu ofițerii Direcției Combaterii Crimei Organizate a Inspectoratului Național de Investigații, la solicitarea procurorilor PCCOCS, transmite CURENTUL.
În acest sens, PCCOCS a remis organelor competente ale Ucrainei o cerere de comisie rogatorie internațională, pentru efectuarea perchezițiilor la mai multe adrese ale suspectului, precum și pentru efectuarea altor acțiuni de urmărire penală.
Persoana reținută face parte din organizația criminală „Borman”, rolul căruia era de a dirija și supraveghea transmiterea drogurilor în cantități deosebit de mari, pe teritoriul Federației Ruse, droguri transportate la indicația liderului organizației criminale, din Spania în Federația Rusă. La fel, persoana vizată era responsabilă și de comercializarea drogurilor, prin dirijarea curierilor atât pe teritoriul or. Moscova, cât și în suburbii.
Astfel, la data de 21.01.2019 în or. Odessa Ucraina, Serviciile Speciale ale Poliției de Frontieră din Ucraina împreună cu angajații Direcției Combaterii Crimei Organizate a INI, au efectuat mai multe percheziții, în rezultatul cărora au fost ridicate mai multe mijloace electronice (telefonie mobilă, calculatoare, etc.) precum și înscrisuri, ce prezintă interes pentru urmărirea penală.
Persoana reținută are vârsta de 46 ani, este cetățean al R. Moldova, originar din or. Telenești, în privința căruia Judecătoria regiunii Odessa a emis un mandat de arest pentru 40 de zile, cu examinarea extrădării lui ulterioare.
Cristina Parfeni