Intersecția străzilor Chișinăului și Mihail Sadoveanu a fost reorganizată și amenajată în sens giratoriu. Inspectoratul de Poliție informează că circulația în zonă se desfășoară conform regulilor aplicabile sensurilor giratorii, precum și indicatoarelor și marcajelor rutiere instalate.
Pentru prevenirea incidentelor rutiere, șoferii sunt îndemnați să reducă viteza la apropierea de intersecție, să acorde prioritate vehiculelor aflate deja în sensul giratoriu și să respecte semnalizarea rutieră.
Potrivit autorităților, implementarea noului regim de circulație are drept scop fluidizarea traficului și sporirea siguranței rutiere pentru toți participanții la trafic.
Poliția recomandă conducătorilor auto să circule responsabil și să se adapteze noilor condiții de trafic.