[ X ]
Noi plecări din PSRM către Partidul “Renaștere”. Anunțul de ultima oră
23 Mai
Noi plecări din PSRM către Partidul “Renaștere”. E vorba de un președinte de raion, primari, consilieri raionali și orășenești Continuă plecările din PSRM spre Partidul „Renaștere”. Președintele raionului Drochia, împreună cu cinci primari din raion, dar și consilieri raionali și orășenești din Drochia, au părăsit socialiștii și au aderat la Partidul „Renaștere”.
Președintele raionului Drochia, Alexei Vasilean a scris pe o rețea de socializare că a fost membru al PSRM 8 ani, iar astăzi se alătură formațiunii politice “Renaștere”. “O nouă forța, creată la fel de colegii din PSRM. Trist, dar altă opțiune nu mi-a lăsat conducerea. Forța politică „Renaștere” are principii, hotărîre și devotament în lupta pentru dreptate și interesele poporului. Ne străduim să creăm un mediu economic și social favorabil pentru fiecare cetățean”, a scris Alexei Vasilean.
Deputatul Alexandr Nesteroschi a salutat noii lor colegi din Partidul “Renaștere”, subliniind că aceștia au fost urmați și de mai mulți membri ai organizației teritoriale PSRM din raionul Drochia. “Cu fiecare membru nou al partidului nostru, noi devenim mai puternici și cresc posibilitățile noastre de a influența viața politică a țării”, a scris Alexandr Nesterovschi, care a subliniat deschiderea formațiunii față de oricine împărtășește viziunile politice.
Recent, la Partidul “Renaștere” au aderat deputații Alexandr Nesterovschi, Irina Lozovan, Vasile Bolea și Alexandr Suhodolschi, precum și fostul vicepretor al sectorului Botanica din Capitală, Iurie Vitneanschi. Aceștia au declarant că formațiunea se pronunță pentru păstrarea neutralității Republicii Moldova, pentru limba moldovenească – limbă de stat, pentru istoria Moldovei.
De asemenea, se pronunță pentru oferirea unui statut oficial limbii ruse, pentru valori ortodoxe, întărirea principiilor familiei tradiționale şi cursul Eurasiatic. Noi reprezentanți ai Partidului “Renaștere” cred că în scurt timp vor deveni principala forță de stânga din Republica Moldova.
348636736_3389678081274545_6957253034888165382_n
Inapoi la arhiva noutaților