[ X ]
Noi modificări la Codul Muncii – aprobate de Guvern! Acestea vizează concedierile colective
22 Februarie

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi, în cadrul ședinței Guvernului, modificări şi completări la Codul Muncii al Republicii Moldova, transmite CURENTUL.

Conform proiectului de lege, concedierile colective în Republica Moldova se vor efectua după următoarea formulă: într-o perioadă de 30 de zile, cel puțin 10 salariați în unitățile care încadrează nu mai mult de 20 și mai puțin de 100 de salariați, cel puțin 10 % din numărul salariaților în unitățile care încadrează cel puțin 100, dar nu mai mult de 300 de salariați și cel puțin 30 de salariați în unitățile care încadrează cel puțin 300 de salariați.

Angajatorul care intenționează să întreprindă concedieri colective va trebui să informeze în scris despre apropiatele concedieri reprezentanții salariaților din unitate, indicând motivele și perioada concedierilor,  să trimită Agenției pentru ocuparea forței de muncă o notificare care să cuprindă informația cu privire la concedieri și să transmită o copie a notificării reprezentanților salariaților.

De asemenea, angajatorul va iniția consultări cu reprezentanții salariaților privind posibilitățile de a evita concedierile colective sau de a reduce numărul salariaților afectați, precum și de a atenua consecințele concedierilor prin recurgerea la măsuri sociale de suport, cum ar fi redistribuirea sau recalificarea salariaților concediați.

Responsabilă de identificarea  soluțiilor privind depășirea problemelor ridicate de concedierile colective este  Agenția pentru ocuparea forței de muncă. Aceasta se va implica, împreună cu angajatorul și reprezentanții salariaților, în acordarea suportului privind încadrarea în câmpul muncii a salariaților ce urmează a fi concediați.

În același context,  organul sindical din cadrul unității sau reprezentanții salariaților vor putea acorda suport necesar angajatorului și salariaților în vederea realizării procedurilor ce țin de concedierile colective și posibila reangajare.

Menționăm că, proiectul de lege are drept scop transpunerea Directivei 98/59/CE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților