[ X ]
Noi episoade ale unei escrocherii imobiliare anunțate anul trecut sunt cercetate de oamenii legii
17 Februarie

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) investighează noi episoade ale crimelor comise de un grup specializat în escrocherie imobiliară, despre care Procuratura anunțase la 23 mai 2019 că a fost trimis în judecată, transmite CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, un alt episod al acțiunilor ilegale ale membrilor acestui grup a fost supus investigațiilor în a doua jumătate a anului precedent. Cauza a fost pornită la demersul unui cetățean din Chișinău aflat atunci în detenție, care avea o cotă parte în locuința de care a fost deposedat în anul 2013. În urma măsurilor întreprinse și acțiunilor de urmărire penală recent efectuate, pe caz au fost identificate trei persoane participante la infracțiune, toți membri ai acestui grup criminal organizat.

„Aceștia au convins un om al străzii să figureze ca proprietar al locuinței în cauză, într-un document de vânzare-cumpărare antedatat. Mai exact, prin acel document fals, cetățeanul care a depus demersul, sora și mama acestuia (pe când încă erau în viață) i-ar fi vândut așa-numitului proprietar locuința, în 2010. Ulterior, aceștia au înstrăinat imobilul, prin intermediul unei agenții imobiliare”, se spune în comunicat.

La această etapă, situația în care s-a pomenit cetățeanul face obiectul unei cauze civile examinate în instanța de judecată, în cadrul căreia urmează să fie stabilită legalitatea tranzacțiilor de vânzare a imobilului de către alți trei proprietari ulteriori.

Oamenii legii continuă să întreprindă toate acțiunile de urmărire penală posibile, pentru stabilirea altor persoane implicate în această schemă infracțională, precum și a altor victime ale infracțiunii.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților