[ X ]
Noi detalii despre parcările cu plată în Chișinău! Proiectul a fost prezentat la Primărie
19 Aprilie

Proiectul serviciilor de gestionare a parcărilor controlate cu plată în Chișinău a fost prezentat în Primărie, de către reprezentanții companiei EME Parkleitsystem GmbH, transmite CURENTUL.

Reprezentanții companiei au specificat că, în anunțul privind organizarea concursului parcărilor cu plată, inițiat de municipalitate, nu au fost multe detalii tehnice așa cum trebuie să fie realizate.

Ei au prezentat experiența Ungariei în acest domeniu, unde plata pentru parcare se realizează prin intermediul telefonului mobil și susțin că modalitatea aceasta este una eficientă, fiindcă la amplasarea parcometrelor se vor cheltui bani suplimentari, dar și va trebui să fie gestionate de companie pentru a fi funcționabile.

Condițiile concursului au fost supravegheate de BERD.

Potrivit proiectului, locurile pentru staționare vor fi marcate și vor avea și indicatoare.

Pentru început, compania își propune să plătească designeri care vor proiecta zonele pentru parcare. Acest proces se va face cu ajutorul municipalității și poliției. Pentru început, șoferii vor putea achita tichetele la chioșcuri sau prin terminalele de plată. Ulterior, se va trece la achitarea prin telefon.

Penalitățile vor fi pentru parcarea pe un loc neregulamentar, falsificarea tichetelor sau întârzieri de plată. Pentru acest lucru este nevoie de 200 inspectori pe străzi.

Blocarea automobilelor se va face în conformitate cu legea. Vor fi blocate automobilele cu numere de înmatriculare străine sau care nu au achitat suprataxa. Evacuare mașinilor nu este o opțiune pentru că presupune cheltuieli suplimentare.

Totodată, va fi instalat un call centru pentru asistență în domeniul penalităților sau supraplăților. Inițial, se presupune că șoferii vor contacta serviciul pentru a li se confirma plata pentru parcare.

Compania își propune să implementeze aproximativ 50 mii de locuri de parcare într-un an de zile.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților