[ X ]
Ninsori abundente odată la 3 ani. Iată ce caracteristici are luna ianuarie
15 Ianuarie

Luna ianuarie în Republica Moldova este cea mai rece lună a anului. Temperatura medie lunară a aerului pe teritoriu variază între -2,5ºC în sudul țării şi -4,5ºC în nordul ei. Cea mai rece lună ianuarie pentru toată perioada de măsurători instrumentale pe cea mai mare parte a teritoriului a fost în anul 1963 − temperatura medie lunară a aerului a oscilat între -10,5ºC (Cahul) și -15,3ºC (Soroca). Cea mai caldă lună ianuarie s-a înregistrat în anul 2007 − temperatura medie lunară a aerului a constituit în teritoriu între +2,5ºC (Briceni) și +4,2ºC (Bravicea), transmite CURENTUL.

Valorile medii zilnice ale temperaturii aerului pe parcursul luni oscilează în teritoriu între -20..-29ºC (1963) şi +8..+11ºC (1948). Minima absolută a temperaturii aerului pentru întreaga perioadă de observaţii a constituit -35,5ºC (Brătuşeni, r. Edineţ, 20.01.1963), iar maxima absolută a atins +16,0ºC (Dubăsari, Bravicea, 21.01.2007).

Suma precipitaţiilor căzute în luna ianuarie pe teritoriul țării constituie 22-41 mm, iar numărul zilelor cu precipitaţii – de la 10 până la 15. Cea mai mare cantitate de precipitaţii în luna ianuarie pentru întreaga perioadă de observație instrumentale a atins în teritoriu 216 mm (Cărpineni,1966), iar cea zilnică – 55 mm (Cahul, 1966).

Precipitaţiile cad preponderent în fază mixtă (circa 35% din normă) şi sub formă de zăpadă (circa 40% din normă). Grosimea medie decadică a stratului de zăpadă în teritoriu variază între 2 și 10 cm. Grosimea maximă a stratului de zăpadă pe platformele meteorologice în unele zile a atins 63 cm (6.01.1966, Cahul). Învelişul de zăpadă stabil se formează în raioanele din nordul şi nord-estul țării în medie în prima decadă a lunii ianuarie (care se menține cel puțin 30 de zile).

În luna ianuarie sunt posibile următoarele fenomene: ceață (în medie 3-10 zile), depuneri de chiciură şi polei (în medie 4-9 zile), gheţuş (în medie 7-19 zile) şi viscole (în medie 1-3 zile).

Din fenomenele meteorologice stihinice cel mai frecvent se observă ninsori abundente, care sunt posibile în medie o dată în 3 ani.

Semnificativ mai rar se înregistrează viscole puternice, depuneri intense de chiciură şi polei (în medie o dată în 8-10 ani) şi vânturi puternice (în medie o dată în 6 ani). Scăderea temperaturii aerului până la -25ºС și mai jos se poate semnala în medie o dată în 7-15 ani în jumătatea de nord a țării și o dată în 30-50 ani – în cea de sud.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților