Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a avut o convorbire cu David Price, membru al Congresului Statelor Unite ale Americii şi președinte al Grupului de sprijin politic pentru Republica Moldova, transmite CURENTUL.
Oficialii au vorbit despre provocările cu care Republica Moldova se confruntă în această perioadă a războiului din Ucraina precum și despre încercările autorităților de atenuare a crizei umanitare, țara noastră găzduind și în acest moment cel mai mare număr de refugiați din regiune raportat la totalul populației.
„I-am reconfirmat congresmenului american susținerea Republicii Moldova pentru integritatea teritorială a Ucrainei și am fost împreună de acord să găsim mai multe modalități care să sprijine efortul nostru de a fi parteneri de încredere în regiune, vorbind despre măsuri concrete care să ajute refugiații, dar și să contribuie la redresarea economică, dar și avansarea valorilor democratice”, spune Nicu Popescu.
Cristina Parfeni