Ministrul Nicu Popescu a discutat cu Cécile Couprie, director regional al Agenției Franceze pentru Dezvoltare. Oficialii s-au referit la implementarea accelerată a unor inițiative în sprijinul Republicii Moldova pentru a putea face fața mai ușor impactului războiului de agresiune rus asupra Ucrainei.
În noul context regional, cooperarea cu AFD în sectoarele feroviar și energetic și obținerea de rezultate concrete au devenit mai urgente. În acest sens, are loc dezvoltarea unui parteneriat între Moldelectrica și omologii din Franța de la instituția RTE France (Réseau de Transport d’Électricité) în vederea fortificării rețelei de energie electrică de înaltă tensiune din Moldova la rețeaua europeană ENTSO-E, precum și un proiect pentru a identifica și prioritiza investițiile necesare în vederea îmbunătățirii sistemului feroviar național.
„Dezvoltarea europeană înseamnă mobilizarea suportului partenerilor strategici în domenii prioritare și îmbunătățirea pe termen lung a infrastructurii țării noastre”. – a spus șeful diplomației moldovene.