[ X ]
Nicu Popescu: În această perioadă dificilă, țara noastră nu a fost singură, am simțit cu toții solidaritatea partenerilor Republicii Moldova
29 Martie

Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, împreună cu ministrul Finanțelor Dumitru Budianschi, la invitația ministrei de Interne – Ana Revenco, a participat în cadrul sesiunii de deschidere a Consiliului privind dialogul de politici strategice – Together4Home Affairs, organizat de Ministerul Afacerilor Interne cu sprijinul Delegației Uniunii Europene, eveniment la care au participat corpul diplomatic și partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova, informează CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, în intervenția sa, vicepremierul Nicu Popescu a menționat despre contextul regional complex și provocările cu care autoritățile de la Chișinău se confruntă pentru a asigura un climat socio-economic sigur cetățenilor țării noastre. De asemenea, oficialul a punctat că noua realitate de insecuritate generată de războiul din Ucraina a redirecționat resursele și atenția Guvernului în direcția noilor urgențe, priorități și necesități umanitare.

„Echipa din guvern, prin cooperare interinstituțională, este determinată și pregătită să realizeze parcursul de reforme în domeniile cheie. Aceste priorități pe politici strategice nu sunt doar ale MAI, ci vizează efortul nostru comun și țin de combaterea corupției, a criminalității, fortificarea dimensiunii securității, siguranței și ordinii publice, asigurarea unui proces coerent de digitalizare și asigurarea standardelor europene de securitate cibernetică.” – a spus ministrul Nicu Popescu.

Șeful diplomației Republicii Moldova a subliniat că Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, prin echipa sa de diplomați la Chișinău și în ambasade, a oferit toată expertiza eforturilor depuse de Ministerul Afacerilor Interne, care în plan instituțional a fost autoritatea cea mai afectată de actuala criză umanitară. În context, vicepremierul Nicu Popescu a exprimat recunoștință colaboratorilor Poliției de Frontieră, Biroului Migrație și Azil, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și altor subdiviziuni care au demonstrat solidaritate deplină în această criză umanitară, au lucrat asiduu zi și noapte, împreună cu echipele de diplomați.

„În această perioadă dificilă, țara noastră nu a fost singură, am simțit cu toții solidaritatea partenerilor Republicii Moldova și am certitudinea că vom continua să coordonăm acțiunile noastre pe viitor. Vrem să ne asigurăm că vom continua sa muncim umăr la umăr, alături de comunitatea internațională, de o manieră care poate rezulta în contribuția noastră voluntară la stabilitatea regională, iar sprijinul partenerilor externi este absolut crucial.” – a conchis vicepremierul Nicu Popescu.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților