Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, spune că jocul şi relaţiile externe dintre Est, Sud sau Nord nu sunt o sumă nulă, și sunt foarte multe state din interiorul Uniunii Europene, din interiorul Organizaţiei Nord Atlantice că au relaţii foarte bune şi cu China, şi cu Rusia şi cu Turcia, şi cu Marea Britanie, transmite CURENTUL.
Nicu Popescu a spus, în cadrul unui interviu pentru Radio Moldova, că diplomația există pentru a rezolva problemele dintre state.
„Sunt multe state şi în Europa Centrală şi în Europa de Vest care au relaţii bune cu toţi aceşti parteneri. Deci, aici situaţia nu e chiar atât de simplă, dacă eşti cu unul, nu eşti cu altul. Este clar că noi vrem să fim în Uniunea Europeană, dar noi vrem să păstrăm o relaţie bună, constructivă, calmă cu ceilalţi parteneri ai noştri, şi nu doar Federaţia Rusă, dar şi cu China, şi Turcia şi Ucraina, Kazahstanul bunăoară. Sunt mai multe ţări cu care avem interese comune. Da, avem şi mici divergenţe, dar şi interese comune. Uneori apar şi probleme mai mari, dar rolul diplomaţiei şi dorinţa noastră este să încercăm să gestionăm aceste divergenţe calm, pe o manieră bazată pe respectul reciproc, în care minimizarea divergenţelor se face printr-un efort comun. Acest lucru poate va reuşi, poate nu va reuşi, dar cel puţin este absolut clar că cetăţenii Republicii Moldova îşi doresc să căutăm soluţii de depăşire a acestor divergenţe prin metode diplomatice. Or, ca să vorbim la modul mai general – diplomaţia există pentru a rezolva problemele dintre state. Dacă statele nu ar fi avut probleme între ele, nu am fi avut nevoie de servicii diplomatice”, spune Nicu Popescu.
Cristina Parfeni