Nicolae Rapcea, președintele Partidului „Forța Diasporei”, a declarat că „Ziua Drapelui este ziua în care ne amintim cu mai multă nostalgie de țara noastră și simțim necesitatea de a face lucruri frumoase acasă”, informează CURENTUL.
Potrivit spuselor sale, Ziua Drapelului este ziua în care gândurile noastre zboară la cei care au avut curajul să ia decizii cu adevărat istorice, este ziua când ne gândim mai mult ca oricând la valorile ce ne unesc și apreciem, mai mult ca oricând, lucrurile care ne fac să fim mândri de țara noastră, indiferent de toate problemele care o pun la grea încercare.
„Pentru noi, cetățenii din diasporă, această zi mai are o semnificație – e ziua în care ne amintim cu mai mult drag și cu mai multă nostalgie ca oricând de țara noastră, de cei rămași acasă. Este ziua în care simțim și mai mult necesitatea de a face cât mai multe lucruri bune pentru Republica Moldova.
Este ziua în care suntem mai determinați ca oricând să ne unim în jurul valorilor care au fost, sunt și vor constitui esența existenței noastre.
Stimați concetățeni!
Vă felicit din suflet cu Ziua Drapelului de Stat și vă doresc cu această ocazie să fiți uniți de valorile noastre autentice. Pentru că numai prin unitate vom reuși să realizăm obiectivele cu adevărat importante ce stau în fața noastră”, a spus politicianul.