[ X ]
Nicolae Juravschi – Președintele CNOS pentru un nou mandat. Iată ce-și propune să facă!
2 Noiembrie

Comitetul Național Olimpic și Sportiv (CNOS) a prezentat raportul de activitate din ultimii 4 ani și a ales Președintele cu noua componență a Comitetului Executiv, transmite CURENTUL.

Astfel, pentru funcția de Președinte al CNOS și-au depus dosarele doi candidați – Nicolae Juravschi și Tudor Casapu.

Nicolae Juravschi a depus tot setul de acte necesare pentru a fi înaintat la funcția de Președinte, pe când Tudor Casapu a anexat doar programul și CV-ul în anexă. Prin vot unanim, candidatura lui Nicolae Juravschi a fost aprobată de membrii CNOS, iar prin vot deschis el a fost ales să-și exercite în continuare funcția de Președinte al CNOS.

Nicolae Juravschi a declarat că scopul lui principal în acest mandat a fost dezvoltarea sportului, iar în următorii 4 ani își propune să promoveze tinerii specialiști în domeniu.

„Sportul este o ramură de care ne putem mândri și să ne mândrim că suntem acei care contribuim la dezvoltarea acestuia în R. Moldova. Misiunea noastră este de a promova valorile, spiritul olimpic în societate. Noi vom încerca să îmbunătățim lucrurile deja pornite și drept obiectiv avem de a promova noi specialiști în sport. Tineretul trebuie să fie forța nouă în sport și să creăm cu ajutorul lor noi cadre pentru a prelua practica de la marii noștri antrenori. Avem mult de lucru și vă îndemn să fim uniți”, a spus Nicolae Juravschi.

Prim-vice-Președinte al Comitetului a fost ales Nicolae Pitac, iar în componența Comitetului Executiv au fost delegați 11 membri.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților