Președintele Partidului Mișcarea Respect Moldova, Eugeniu Nichiforciuc, în cadrul Congresului de constituire, a declarat: „Astăzi punem bazele unui nou partid, care ne propunem să fie diferit de toate celelalte ce activează la moment. Cu siguranță vom fi diferiți, pentru că inițiativa constituirii Mișcării Respect Moldova a pornit de la constatarea faptul că la moment se resimte puternic lipsa unei formațiuni care și-ar baza acțiunile pe respectul față de Republica Moldova și față de cetățeni”, informează OFICIAL.
„Nu vreau să critic pe nimeni, dar astăzi marea majoritate a celor care fac politică, nu ne conving de faptul că respectă țara și cetățenii, din contra, tot mai des vedem că în capul mesei pun interese personale, de grup, partiinice, ale unor forțe din exterior, interese care de multe ori nu au nimic în comun cu interesele țării și ale cetățenilor. Astăzi în Moldova nu există partide care să pună la baza acțiunilor respectul. Avem partide care împart oamenii în buni și răi, partide care își respectă doar stăpânii de peste hotare și acționează în interesul acestor stăpâni, dar nu a oamenilor care locuiesc în Moldova. Avem partide care își doresc lichidarea Moldovei ca stat, chiar dacă majoritatea cetățenilor pledează pentru statalitate. Nimeni nu ia în serios oamenii din Moldova, toți îi privesc ca pe alegători care trebuie să le dea votul și să nu le ceară socoteală niciodată pentru nimic. Analizând toate aceste lucruri, am ajuns la concluzia că apariția Mișcării Respect Moldova e o necesitate directă. Ne vom strădui să le demonstrăm tuturor că în această țară e posibil de făcut politică bazată pe respect și centrată strict pe interesele oamenilor.
În ultima perioadă nu o singură dată am fost întrebat cine suntem noi, acei care am decis să creăm Mișcarea Respect Moldova. De fiecare dată am răspuns cu mândrie că echipa noastră reunește adevărați patrioți ai Moldovei, primari, consilieri, lideri locali. Reprezentăm diferite localități și diferite categorii sociale, dar ceea ce ne unește este dorința de a schimba modul în care acum se face politică în Republica Moldova. Mișcarea Respect Moldova nu a fost una spontană sau impusă de cineva. O bună perioadă de timp noi am discutat la tema situației politice actuale, am avut numeroase schimburi de opinii, s-au făcut analize, iar în final s-a ajuns la această decizie colectivă”, a spus politicianul în discursul său, pe care l-a publicat astăzi pe Facebook.
Eugeniu Nichiforciuc a spus că frecvent a fost întrebat cu cine va fi Mișcarea Respect Moldova, cu estul sau cu vestul, dar și că e firesc că a fost întrebat de acest aspect pentru că la noi în politică a devenit o tradiție nescrisă ca partidele să fie cu estul sau cu vestul.
„Răspunsul meu de fiecare dată a fost că noi vom fi cu oamenii, cu Republica Moldova. Desigur împărtășim valorile lumii moderne, suntem adepții democrației veritabile, avem o viziune clară asupra politicii externe, care va fi expusă în programul partidului ce urmează să fie aprobat în cadrul Congresului. Pilonul de bază în activitatea Mișcării Respect Moldova va fi nu orientarea geopolitică, ci respectul față de Republica Moldova și față de cetățeni. Totodată, pentru a nu lăsa loc de speculații și interpretări, voi menționa că Mișcarea Respect Moldova pledează pentru integrarea europeană, însă aceasta nu trebuie să fie un proces pur tehnic. Componenta de bază a integrării europene noi o vedem în creșterea bunăstării cetățenilor, în creșterea nivelului de viață în Moldova. Ne dorim să construim Europa la noi acasă, iar în momentul când vom deveni membri ai UE, să avem același nivel de viață ca europenii. Să nu mergem în Europa ca niște rude sărace care permanent stau cu mâna întinsă. De asemenea, pentru noi integrarea europeană înseamnă justiție liberă, instituții ale statului care acționează în interesul cetățenilor, dar nu a guvernării, presă liberă, economie de piață autentică.
Noi suntem pentru o politică externă echilibrată, bazată pe interesele reale a Republicii Moldova. Nu acceptăm oscilația dintr-o extremă în alta. Moldova trebuie să construiască relații pragmatice atât cu Estul, cât și cu Vestul, așa cum îi cer interesele cetățenilor, iar la baza acestor relații trebuie să stea respectul reciproc. Noi suntem pentru statalitate, pentru independența Republicii Moldova. Pentru noi este absolut clar că nici pe departe nu a fost valorificat potențialul Republicii Moldova, care realmente poate deveni un stat prosper, cu un alt nivel de bunăstare.
Cu mici excepții, până acum la conducere au fost oameni cărora nu le-a păsat de țară, de aceea am ajuns acolo unde am ajuns. Respect Moldova reunește suficienți profesioniști care pot asigura administrarea eficientă și dezvoltarea reală a Republicii Moldova.
Noi suntem pentru neutralitatea țării din punct de vedere militar. Aderarea la blocuri militare nu este o soluție. Neutralitatea noastră trebuie să aibă la bază principiul ”țările mari fac politică mare, iar țările mici fac politică deșteaptă”.
Trebuie să spune sus și tare că suntem adepții valorilor devenite deja tradiționale pentru popor, religie, familie tradițională. Desigur că respectăm drepturile celor ce fac parte din alte confesiuni religioase, la fel cum respectăm drepturile minorităților, dar considerăm că toți trebuie să înțeleagă că manifestarea drepturilor a unor cetățeni, nu trebuie să lezeze drepturile altora. Totul trebuie să se bazeze pe respect și înțelegere”, a explicat fostul deputat.
Eugeniu Nichiforciuc a subliniat că ideile de mai sus reprezintă pentru obiective clare ce trebuie promovate și realizate.
„Ele urmează să fie piatra de temelie pe care vom construi proiectul nostru politic în continuare, dar și acea platformă pe care să atragem cetățenii care împărtășesc ideile și obiectivele respective. Vă asigur că ideile care au stat la baza apariției Mișcării Respect Moldova sunt împărtășite de marea majoritate a cetățenilor, iar aceasta mă face să privesc cu multă încredere viitorul proiectului politic pe care îl lansăm astăzi oficial.
Noi nu ne propunem să luptăm împotriva cuiva sau împotriva la ceva, noi ne propune să lucrăm pentru ceva și pentru cineva. Vom lucra pentru Republica Moldova, pentru cetățeni, pentru bunăstarea poporului, iar în acest proces nu vom căuta oponenți, ci parteneri. Fără susținerea oamenilor nu avem cum să reușim să realizăm scopurile pe care ni le-am propus, iar pentru a avea această susținere le vom dovedi că îi respectăm și respectăm țara. Respectul față de Moldova, față de cetățeni, va sta la baza tuturor acțiunilor noastre.
Sunt sigur că vom deveni o forță de temut, care îi va lipsi pe mulți de somn liniștit, chiar dacă nu avem resurse financiare apreciabile și administrative. În schimb avem oameni, uniți de aceleași idei și cu o mare dorință de a realiza scopurile propuse. Suntem o echipă mare și unită, dar cu certitudine vom fi și mai mulți, și mai uniți. Împreună vom reuși multe lucruri frumoase pentru minunata noastră țară și pentru minunății noștri cetățeni care merită un prezent și un viitor mai bun”, a conchis președintele Mișcării Respect Moldova.