Candidatul desemnat pentru funcția de Premier, Natalia Gavrilița, prezintă Programul de activitate al Guvernului și echipa guvernamentală în plenul Parlamentului, transmite CURENTUL.
În debutul discursului său, Natalia Gavrilița a menționat că echipa a venit în Parlament pentru a face un pas spre anticipate.
„Avem un Parlament unde s-a deconectat lumina să nu fie numit Guvernul Sandu, cu acorduri rupte în numele continuării schemelor de corupție, avem un Parlament de deputați răpiți, cu deputați care au schimbat de 3 ori partidul. Ceea ce avem aici demult nu mai reprezintă voința poporului. Majoritatea deputaților din Parlament votează legi care învrăjbesc oamenii, îi sărăcesc, care îi salvează de pușcărie. În noiembrie am avut o mobilizare fără precedent. Oamenii își vor țara înapoi, iar schimbarea începe cu un Parlament curat. Echipa PAS și cea prezentă astăzi solicită dizolvarea Parlamentului și declanșarea anticipatelor”, a spus Natalia Gavrilița.
În continuare, candidatul desemnat la funcția de Premier a prezentat echipa și a menționat că sunt oameni integri, își cunosc domeniul, și fiecare a acceptat să facă parte din echipa Guvernului pentru că își doresc schimbarea.
„Nu ne-am născut în funcții publice și fiecare am demonstrat că ne descurcăm bine în sectorul privat și cel public”, a spus Natalia Gavrilița.
Programul de activitate al Guvernului, potrivit Nataliei Gavrilița, este unul simplu.
„În Program sunt incluse acțiuni care să miște Moldova în direcția dorită de toți: modernizare, creștere economică, protecție socială, creșterea salariilor, atragerea investițiilor. Dacă vom fi astăzi votați, ne asumăm gestionarea crizei economice și pandemice, curățarea de oameni corupți și organizarea alegerilor anticipate.
Guvernul va comunica cu oamenii despre schimbările propuse și va acționa ferm dacă Parlamentul se va opune acestui Guvern. Din primele săptămâni, Guvernul va asigura funcționalitatea instituțiilor publice și va asigura dialogul social. Guvernul va suplini funcții de demnitate publică și va numi reprezentanți noi în teritoriu.
Autoritățile vor relua dialogul cu cetățenii, ONG-urile, pentru a rezolva problemele oamenilor. Guvernul își va asuma în fața oamenilor și Parlament un pachet de susținere a poporului și economie pe timp de criză. Pachetul va include acțiuni pe 5 priorități: gestionarea crizei COVID-19, creșterea veniturilor populației și protecția socială a grupurilor vulnerabile, menținerea locurilor de muncă și susținerea întreprinderilor, susținerea autorităților locale, mobilizarea resurselor pentru pachetul de suport și deblocarea asistenței externe.
Ne vom pregăti și pentru organizarea alegerilor anticipate.
Programul conține și măsuri pe termen mediu: dreptate, ordine, disciplină, locuri de muncă, pensie minimă de 2 mii lei, 2 miliarde anual pentru dezvoltarea localităților rurale, scoaterea Moldovei din izolare și apropierea de UE”, a menționat Natalia Gavrilița.
Cristina Parfeni