[ X ]
Natalia Gavrilița, la plecare de la Guvern: M-am străduit să îmi fac datoria cinstit și cu dedicație, pentru oameni, pentru țară
16 Februarie

Fostul Premier, Natalia Gavrilița, a încheiat astăzi activitatea în cadrul Guvernului și spune că transmite noiii echipe responsabilitatea gestionării Guvernului, informează CURENTUL. 

Gavrilița a mulțumit executivului cu care a lucrat timp de 18 luni.

„Chiar dacă plec de la cârma executivului, rămân alături de oamenii frumoși și harnici ai acestei țări. Oameni pentru care am muncit zi de zi în cele 18 luni de mandat.

Alături de colegii mei am făcut tot ce ne-a stat în puteri, ca oamenii din Republica Moldova să resimtă cât mai puțin crizele prin care am trecut și trecem. În același timp, ne-am ambiționat să avansăm în drumul nostru spre Uniunea Europeană – și ne-a reușit!

Țin să mulțumesc fiecărui coleg din Guvernul pe care am avut onoarea să-l conduc, pentru eforturile depuse. Le mulțumesc cetățenilor pentru aprecieri și critici, iar colegilor de partid pentru susținere”, spune Gavrilița.

Totodată, ea a mulțumit și oamenilor care au transmis mesaje de susținere.

„În aceste zile, am primit din partea oamenilor foarte multe cuvinte de apreciere și recunoștință. Vă mulțumesc din suflet pentru fiecare cuvânt și emoție. Ele m-au făcut să retrăiesc toată perioada lucrată la Guvern, cu bune și rele. M-am străduit să îmi fac datoria cinstit și cu dedicație, pentru oameni, pentru țară”, spune fostul Premier.

Gavrilița a urat succes noii echipe guvernamentale și i-a îndemnat să nu renunțe la mandatul proeuropean și pro dezvoltare, pentru care am primit votul cetățenilor în anul 2021.

„Eu cred în Moldova, cred în oamenii acestei țări. Eu cred că noi merităm să trăim într-o țară liberă de corupție, o țară puternică, Europeană, cu o economie dezvoltată și oportunități pentru fiecare”, mai spune Gavrilița.

gavrilita gov

Inapoi la arhiva noutaților