Prim-ministrul Natalia Gavrilița a participat la ceremonia de deschidere a pieței „Ring the bell” în cadrul evenimentului „Ziua Pieței de Capital din Moldova”, desfășurat la sediul Bursei de Valori din Londra, transmite CURENTUL.
Natalia Gavrilița spune că își dorește să transforme Republica Moldova într-o țară cu adevărat atractivă în care soluțiile digitale sunt o normalitate, o soluție implicită și nu o excepție.
„Guvernul meu este pro-business: încurajăm investițiile, așa că aș vrea să văd tot mai mulți investitori venind în țara mea. Aș dori să deschid un canal de comunicare între piețele de capital și afacerile din Republica Moldova.
Lucrăm în vederea creării condițiilor favorabile pentru ca fondurile de capital privat și fondurile de investiții să poată participa mai sigur la achiziționarea companiilor moldovenești prin toate instrumentele financiare disponibile pe piață”, spune Gavrilița.
Cristina Parfeni