Prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a participat la cea de-a 25-a ediție a festivalului-concurs naţional de Folclor „La Nistru la Mărgioară”. Reluat după o pauză de doi ani, concursul s-a remarcat de această dată printr-o paradă a Laureaților din edițiile precedente, reunind pe scena din satul Gura Bâcului 30 de colective artistice din Republica Moldova, România și Ucraina.
Evenimentul, cofinanțat de ministerul Culturii, contribuie la popularizarea tradiţiilor, la descoperirea tinerelor talente, la susținerea activităților de creație și, cel mai important, promovează valorile autentice ale patrimoniului cultural. Prezentă la eveniment, prim-ministra a menționat că Festivalul a devenit un adevărat ambasador cultural, având un rol major în promovarea potențialului turistic al țării noastre și în consolidarea relaţiilor dintre state.
„Muzica populară, portul, meșteșugurile și tradițiile culinare sunt legătura noastră cu trecutul, istoria și strămoșii, de aceea au un simbolism deosebit. Practic, broderiile frumoase de pe iile pe care le purtăm nu sunt altceva decât un text tainic scris de generațiile anterioare, iar fiecare cruciuliță și cusătură poartă un gând, o trăire, o poveste. Atunci când ne adunăm să cinstim aceste tradiții, de fapt ne transferăm într-un cadru temporal absolut deosebit, ne conectăm cu veșnicia”, a subliniat Natalia Gavrilița.
Programul festivalului a inclus parada portului popular, spectacol de folclor cu orchestre de muzica și dans popular, târgul meşteşugurilor populare „Artă și Tradiție”, pregătirea bucatelor naționale și ateliere de creaţie pentru copii