[ X ]
Natalia Gavrilița a discutat cu reprezentantul special al OSCE, Thomas Mayr-Harding
26 Octombrie

Prim-ministra Natalia Gavrilița l-a primit în vizită la Guvern pe reprezentantul special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Thomas Mayr-Harding. 

La masa de discuții a fost examinată situația actuală din regiune, dar și consecințele războiului din Ucraina asupra securității energetice a Republicii Moldova și a procesului de negocieri cu partea transnistreană.

Oficialii au vorbit despre necesitatea identificării și implementării imediate a unor soluții viabile care ar rezolva problemele confruntate de locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului. De asemenea, s-a convenit asupra intensificării colaborării reciproce și menținerii unui dialog dinamic și constructiv, care să fie îndreptat în favoarea intereselor tuturor cetățenilor Republicii Moldova.

 

Inapoi la arhiva noutaților