[ X ]
Natalia Gavrilița a discutat cu Ambasadoarea R. Croația despre prioritățile Guvernului
7 Decembrie

Prim-ministrul Natalia Gavrilița a primit-o, la Guvern, pe Ambasadoarea Republicii Croația în Republica Moldova, cu sediul la București, Marija Kapitanović, transmite CURENTUL.

Șefa Executivului a mulțumit Republicii Croația pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova, menționând necesitatea valorificării platformei Comisiei interguvernamentale moldo-croate pentru integrare europeană și continuării consultărilor politice pe dimensiunea integrării europene. Totodată, Natalia Gavrilița a apreciat sprijinul Croației în facilitarea accesului la vaccinul anti-COVID-19 pentru Republica Moldova.

Natalia Gavrilița a vorbit despre prioritățile Guvernului, printre care: reforma justiției, digitalizarea serviciilor publice, modernizarea infrastructurii, dar și atragerea investitorilor externi. Totodată, a fost exprimată necesitatea intensificării cooperării comercial-economice dintre Moldova și Croația, fiind menționată prezența a 13 întreprinderi cu capital croat în Republica Moldova.

Republica Moldova are semnate cu Republica Croaţia 18 acorduri bilaterale, în domenii precum: promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor; evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale; comerţul şi colaborarea economică; asistenţa reciprocă în domeniul vamal; cooperarea în domeniul combaterii crimei organizate şi altor tipuri de infracţiuni grave; colaborarea în domeniul turismului, culturii, parteneriatul european.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților