[ X ]
Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu prim-ministrul Ucrainei, Denis Șmigal
6 Decembrie

Aprofundarea cooperării moldo-ucrainene în sectorul energetic și economic, continuitatea proiectelor comune în domeniul transportului și al infrastructurii, viziunile ambelor state privind implementarea cu succes a agendei europene – au fost principalele subiecte examinate la întrevederea prim-ministrei Natalia Gavrilița cu omologul său ucrainean, Denis Șmigal, desfășurată, astăzi, la Kiev. 

În timpul discuțiilor, Natalia Gavrilița a exprimat susținere poporului ucrainean, inclusiv cetățenilor refugiați în țara noastră, și a reiterat suportul Republicii Moldova pentru integritatea teritorială a Ucrainei. „În fiecare zi admirăm puterea și rezistența poporului ucrainean. Deplângem fiecare viață nevinovată, pierdută în acest război nedrept. Suntem în deplină solidaritate cu poporul ucrainean și vom asigura, în continuare, asistența necesară celor peste 85.000 de cetățeni ai Ucrainei, care rămân în Republica Moldova”, a declarat prim-ministra Gavrilița.

Oficialii au vorbit despre criza energetică, care a lovit atât Ucraina, cât și Republica Moldova. Infrastructura energetică a Ucrainei este deteriorată în urma bombardamentelor rusești și sunt necesare soluții rapide pentru asigurarea cu resurse energetice a populației ambelor state.

De asemenea, șefii executivelor de la Chișinău și Kiev au subliniat necesitatea de extindere a comerțului transfrontalier și continuare a proiectelor comune de conectivitate a transportului. În context, oficialii au relevat lansarea curentă a liniei de cale ferată Basarabeasca-Berezino și a cursei feroviare de pasageri Kiev-Chișinău, care vor contribui la stimularea relațiilor comercial-economice și vor facilita deplasarea în siguranță a cetățenilor din ambele țări.

„Credem că proiectele comune de infrastructură vor impulsiona comerțul bilateral și vor favoriza exportul produselor noastre către piețele UE. Astfel, va fi creat un mecanism durabil pentru asigurarea securității alimentare atât în Republica Moldova și Ucraina, cât și la nivel regional”, a mai spus prim-ministra Gavrilița.

În cadrul întrevederii, cei doi premieri au semnat un Acord privind cooperarea în domeniul învățământului superior, pe un termen de 5 ani. Documentul prevede acordarea anuală, pe bază de reciprocitate, a buselor gratuite de licență, masterat și doctorat, organizarea instruirilor, seminarelor, stagiilor de practică și de perfecționare pentru studenții și cadrele didactice din Republica Moldova și Ucraina. De asemenea, părțile au agreat cooperarea în domeniul învățământului superior prin elaborarea de proiecte comune în cadrul programelor Uniunii Europene, Consiliului Europei, Organizației Națiunilor Unite, UNESCO și altor organizații internaționale.

Întrevederea a avut loc în contextul vizitei de lucru a prim-ministrei Natalia Gavilița la Kiev, în cadrul căreia șefa Executivului a vizitat orașele Bucha și Irpin, distruse și pustiite în urma atacurilor rusești asupra Ucrainei.

IMG_5856

Inapoi la arhiva noutaților