Guvernarea pro-europeană a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și președinta Maia Sandu au obținut, în ultimii patru ani, progrese importante pentru țară: reforme esențiale, consolidarea parcursului european, începerea negocierilor de aderare și apropierea de instituțiile Uniunii Europene. Totodată, Republica Moldova a reușit să câștige încrederea partenerilor europeni și internaționali.
Potrivit europarlamentarului Siegfried Mureșan, următorii patru ani de guvernare pro-europeană vor accelera și mai mult procesul de aderare la UE. „Vom accelera, de asemenea, absorbția fondurilor europene din Planul de Creștere de 1,9 miliarde de euro, pentru modernizarea Republicii Moldova, apropierea de standardele europene și creșterea nivelului de trai al oamenilor”, a declarat acesta.
Astfel, victoria electorală a PAS deschide perspective noi pentru intensificarea reformelor, integrarea europeană și atragerea sprijinului financiar european destinat dezvoltării Republicii Moldova.