Geniştii din Brigada de infanterie motorizată „Dacia”, au fost solicitaţi recent în două localităţi din raionul Cimişlia, unde au fost depistate peste 30 de obiecte explozive, transmite CURENTUL.
Potrivit ofiţerului superior Serviciului geniu, căpitan Ivan Cornegruţa, în perioada 14-15 iulie curent, echipa de genişti condusă de locotenentul major Aliona Bezman, a intervenit în satele Ivanovca Nouă şi Lipoveni din raionul Cimişlia, unde în urma lucrărilor agricole şi forestiere au fost descoperite 32 de muniţii care datau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
Sursa a menţionat că în cele două cazuri au fost identificate 24 grenade de mână RGD, cinci bombe de aruncător de 82 mm, trei proiectile de artilerie de calibru diferit, care au fost nimicite în condiţii de maximă securitate la Centrul de instruire al unităţii.
Geniştii Armatei Naţionale au lichidat de la începutul anului curent, circa 185 de obiecte explozive de diferite tipuri în localităţile din raioanele Cimişlia, Căuşeni, Anenii Noi, Hînceşti, Cahul, Taraclia, Ştefan Vodă, Ungheni şi Ialoveni.
***
Reieşind din considerentul că suntem în sezonul lucrărilor agricole, există riscul ca cetăţenii să descopere în sol obiecte explozive neidentificate. În acest sens, Serviciul geniu al Armatei Naţionale face apel către populaţia Republicii Moldova privind modul de comportare în cazul descoperirii unor elemente de muniţie. În asemenea situaţii se vor anunţa imediat autorităţile locale care vor solicita, la rândul lor, intervenţia grupelor de deminare în zonele respective.