Moțiunea de cenzură inițiată de BCS a căzut. Aceasta a fost sprijinită de 18 parlamentari. Guvernul va găsi cele mai bune soluții pentru a depăși criza energetică și va rămâne alături de cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului. Declarația a fost făcută de prim-ministrul Dorin Recean, în plenul Parlamentului, în contextul examinării moțiunii de cenzură, depuse de deputații comuniști și socialiști în legătură cu situația actuală din domeniul energetic.
„Nu pot să tolerez acesta cinism și ipocrizie, dar mai greu – trădarea de patrie și interes național. Nu, deputați socialiști, comuniști și șoriști, țara noastră, Moldova, nu este vinovată pentru atacurile fără oprire asupra ei din partea unui stat străin. Moldova va continua să stea dreaptă și să se dezvolte, chiar dacă mulți dintre voi sunteți plătiți să munciți împotriva acestui lucru”, a spus prim-ministrul.
Șeful Executivului a menționat că, timp de 30 de ani, Republica Moldova a fost blocată într-o dependență totală de o singură sursă de gaz și o singură linie de energie electrică, iar, astăzi, Federația Rusă face tot posibilul pentru a folosi energia și frigul împotriva oamenilor. Premierul s-a referit la războiul declanșat de Kremlin în Ucraina și bombardarea infrastructurii energetice, accentuând că, deja de câțiva ani, Guvernul face tot posibilul ca gazul să nu mai fie folosit ca armă politică împotriva Chișinăului.
„Iarnă de iarnă, moldovenii riscau să nu aibă căldură și lumină în case doar pentru că așa voia Kremlinul. Să ajuți Rusia să slăbească Moldova este o adevărată trădare. Patriotism – înseamnă să ajuți Moldova să devină mai puternică în fața oricărui stat străin care ar vrea s-o distrugă. Țara noastră nu este vinovată pentru atacurile fără oprire asupra ei din partea unui stat străin. Moldova va continua să stea dreaptă și să se dezvolte”, a spus prim-ministrul.
Potrivit premierului, moldovenii de pe malul drept al Nistrului nu vor sta în frig și întuneric, în acest sens autoritățile au asigurat 97% de volum de gaz pentru perioada rece. Totodată, în cazul în care cetățenii din regiunea transnistreană vor fi lăsați fără căldură de către Federația Rusă, Guvernul va ajuta oamenii, iar dacă prețurile la nivel internațional vor crește – va compensa cheltuielile și îi va sprijini pe cei care au nevoie.
În legătură cu planul de acțiuni al Guvernului pentru perioada rece a anului, premierul a subliniat că acesta include 44 de măsuri menite să asigure securitatea energetică a Republicii Moldova, accentuând că țara este pregătită de mai multe scenarii pentru sezonul rece. Documentul conține și o componentă importantă care se referă la riscul unei catastrofe umanitare, legate de oprirea livrării de gaz către regiunea transnistreană și, respectiv, la probleme de asigurare a funcționării sistemului energetic pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
Prim-ministrul s-a referit și la acțiunile întreprinse în ultimii doi ani, timp în care țara noastră și-a majorat semnificativ securitatea energetică. Printre acestea se numără diversificarea rutelor de aprovizionare cu gaze naturale și energie electrică, asigurarea, în anul 2023, a malului drept cu gaze naturale la un preț mai mic decât cel livrat de Gazprom, aderarea Republicii Moldova la Coridorul Vertical de Gaze, crearea stocurilor de gaze naturale pentru sezonul de încălzire 2024-2025. În același timp, Agenția Rezerve Materiale a asigurat completarea stocurilor rezervelor de cărbune în mărime de 100%, iar stocurile disponibile de păcură în rezervele de stat sunt completate în limita capacităților de stocare existente. Referitor la stocurile de benzină și motorină, acestea sunt create de agenții economici privați și sunt mai mari decât în anul precedent.
„Da, ne confruntăm cu provocări majore, însă acestea nu au fost cauzate de noi, de Guvern sau de poporul nostru. Doar uniți vom depăși și această criză. Și nu doar că o vom depăși, ci vom ieși din ea mai puternici și mai liberi. Să fim solidari cu cei mai vulnerabili, să fim solidari unii cu alții. Să renunțăm la acuzații care nu duc la soluții și să lucrăm cu responsabilitate pentru a proteja cetățenii și a ne asigura că mergem înainte”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.
Premierul s-a referit și la alte crize care au afectat țara noastră în ultima perioadă, menționând că Executivul a venit, de fiecare dată, în ajutorul oamenilor cu plăți sociale și a crescut veniturile mai multor categorii profesionale. Astfel, cheltuielile în domeniul social, care anterior constituiau 9% din produsul intern brut, acum reprezintă 13%. În context, premierul a menționat că sărăcia trebuie învinsă prin crearea locurilor de muncă și, respectiv, majorarea veniturilor: „Chiar și cu război la hotar, reușim să aducem investitori, să creștem rata de ocupare și să legalizăm o bună parte din munca la negru. Dar cel mai important, ne-am mișcat cu viteză maximă pe calea integrării europene care este principalul garant al bunăstării în viitorul apropiat, dar și pentru toate generațiile viitoare”.