Parametrii de calitate ai benzinei și motorinei, atât la importul, cât și la comercializarea acestor produse la stațiile peco vor fi măsurați potrivit cerințelor europene, transmite CURENTUL.
În acest sens, Executivul a aprobat modificări la Legea produselor petroliere, care prevăd stabilirea unui sistem de monitorizare a calității combustibililor în Republica Moldova în conformitate cu directivele europene.
Monitorizarea calității carburanților va fi efectuată de către organismele acreditate, care ulterior vor prezenta datele respective Ministerului Economiei și Infrastructurii și Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței. Etapele controlului vor cuprinde prelevarea probelor de benzină și motorină, aflate în teritoriul vamal și la stațiile peco, efectuarea încercărilor în baza standardelor europene, cu eliberarea raportului de inspecție.
Astfel, procedurile de determinare a calității benzinei și motorinei vor fi aliniate la standardele europene, iar raportul anual privind calitatea produselor petroliere comercializate în Republica Moldova va fi prezentat consumatorilor.
În prezent, în Republica Moldova se aplică procedura de certificare a produselor petroliere în baza standardelor SM și GOST, diferite de cele stabilite în UE.
Cristina Parfeni