Pe teritoriul întreprinderii silvice „Silva-Centru” Ungheni a fost desfășurat un exercițiu de simulare la nivel național pentru pesta porcină africană (PPA) la mistreţi, organizat de ANSA în colaborare cu Agenția „Moldsilva” și proiectul Twinning „Sprijin pentru Agenția Națională pentru Siguranța Alimentară a Republicii Moldova”, cu participarea unui grup de experţi internaţionali din cadrul EFSA (Agenţia Europeană pentru Siguranţa Alimentelor), transmite CURENTUL.
Scopul exercițiului a fost îmbunătățirea capacităților privind combaterea bolilor infecțioase a animalelor și gestionarea focarelor, prin testarea și evaluarea eficienței planului de contingență. Agenda de lucru a inclus partea teoretică, (epidemiologia și măsurile de control la mistreț – virusul pestei porcine africane, epidemiologia și semnele clinice a bolii; situația epidemiologică la PPA în Europa, măsurile în cazul suspiciunii și confirmării PPA la mistreț care sunt prevăzute în planurile de contingență a R. Moldova, proceduri de dezinfecție. Partea practică s-a axat pe simularea cazului de pestă porcină africană la mistreț în pădure vizând notificarea bolii, colectarea probelor, ambalarea și expedierea pentru examinarea de laborator, distrugerea carcasei. Cunoştinţele şi materialele, care au fost acumulate în cadrul exerciţiului vor fi desiminate la şedinţele tehnice ulterioare, personalului silvic al entităţilor subordonate.
Mai menționăm că după încheierea evenimentului, experţii internaţionali au plantat arbori pentru a marca colaborarea în domeniul bunăstării şi sănătăţii animalelor între Republica Moldova şi Uniunea Europeană.
Cristina Parfeni