[ X ]
„Moldsilva” a efectuat acțiuni de protecție a fondului forestier din cadrul ÎS Chișinău
9 Mai

Agenția „Moldsilva” anunță că, în conformitate cu materialele cercetărilor silvopatologice și rigorile instituționale ale Agenției, au fost efectuate măsuri de protecție a fondului forestier din cadrul Întreprinderii Silvice Chișinău, informează CURENTUL.

„Este vorba despre combaterea aeriană a dăunătorilor pădurilor pe o suprafață de 1819 ha, iar decizia a urmat după cercetările fenologice, efectuate de Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, în lunile martie-aprilie, curent, în arboretele din fondul forestier de stat”, se spune într-un comunicat de presă.

Nicolae Munteanu inginerul-șef silvic al Agenției „Moldsilva a declarat că lucrările preconizate au fost îndeplinite fără abateri și în volum deplin, iar Autoritățile Publice Locale, agricultorii și apicultorii au fost înștiințați preventiv despre măsurile de combatere aeriană a dăunătorilor pe suprafețele respective.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților