Volumul consumului de gaze naturale în luna aprilie curent a constituit 45,7 milioane de metri cubi, ceea ce este cu 2,1% mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului 2022. Totodată, potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, fața de luna martie 2023 acest indicator a scăzut cu 19 milioane de metri cubi, sau cu circa 29,4%.
Consumatorii casnici, pînă la data de 30 aprilie 2023, au achitat 96,6% din sumele facturate, ceea ce este cu 0,6% mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. În cazul consumatorilor non-casnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 95,5%, ceea ce este cu 1,7% mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului 2022. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 82,3%, ceea ce este cu 17,5 puncte procentuale mai puțin comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
În conformitate cu Legea nr. 241/2022 privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice, consumatorilor casnici în număr de 5130 conturi personale le-a fost recalculată compensația pentru consumul gazelor naturale din lunile precedente pentru perioada rece 2022-2023 în mărime de 2,3 milioane lei. Adițional, consumatorilor casnici din asociațiile de locatari în număr total de 3880 locuri de consum, volumul compensațiilor recalculat a constituit 1,3 milioane lei, în funcție de categoria vulnerabilității energetice atribuite.
La fel, în conformitate cu Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale nr.59 din 31 ianuarie 2023 consumatorilor non-casnici a fost recalculat consumul gazelor naturale în mărime de 1937 metri cubi, sau 23 766 lei.
În perioada de referință de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 526 unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 3,9 milioane lei. Totodată, față de 174 consumatori s-a aplicat condiția plații preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.
Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul de achitare a consumului de gaze naturale la data de 30 aprilie 2023 se ridică la 92,7%, și constituie 6,732 miliarde lei pentru volumul furnizat.