[ X ]
Moldovagaz: Consumatorii au achitat facturile pentru gaz în proporție de 95,5%
13 Iunie

Volumul consumului de gaze naturale în luna mai curent a constituit 23,6 milioane de metri cubi, ceea ce este cu circa 16,08% mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului 2022. Totodată, potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, fața de luna aprilie 2023 acest indicator a scăzut cu 22,1 milioane de metri cubi, sau cu 48,4%.

Consumatorii casnici, pînă la data de 31 mai 2023, au achitat 96,6% din sumele facturate în anul 2023, ceea ce este cu 0,1% mai puțin  în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. În cazul consumatorilor noncasnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 94,8%, ceea ce este cu 3,5% mai puțin  în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 93,9%, ceea ce este cu 6 puncte procentuale mai puțin comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

În perioada de referință de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 657 unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 3,4 milioane lei. Totodată, față de 180 consumatori s-a aplicat condiția plații preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.

Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul de achitare a consumului de gaze naturale pentru volumul furnizat în anul 2023 la data de 31 mai 2023 se ridică la 95,5%, și constituie 8,177 miliarde de lei.

Inapoi la arhiva noutaților