[ X ]
Moldova va semna un Acord cu Uniunea Europeană pentru liberalizarea transportului rutier de mărfuri
25 Mai

Țara noastră va începe negocierile pentru a încheia un Acord cu Uniunea Europeană privind transportul rutier de mărfuri. În cadrul ședinței de astăzi, membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au avizat un proiect în acest sens, transmite CURENTUL.

Documentul va reglementa aspecte ce țin de tipul operațiunilor de transport, durata de valabilitate a acordului și termenul de intrare în vigoare a acestuia.

Acordul urmează să fie negociat ca urmare a apelului de liberalizare a tranzitului pentru transportul rutier de mărfuri pentru operatorii din Republica Moldova, lansat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale către statele membre UE și Comisarul european pentru transport.

În prezent, transporturile rutiere de mărfuri sunt realizate în baza autorizațiilor, iar cotele se stabilesc în cadrul negocierilor și, potrivit autorităților, sunt insuficiente pentru operatorii de transport din Republica Moldova. Mai mult decât atât, din cauza declanșării războiului din Ucraina, lanțurile de aprovizionare și principalele căi de transport au avut de suferit, iar operatorii sunt obligați să ocolească teritoriul acestei țări. În consecință, cotele de autorizații negociate anterior au fost epuizate în termen de două luni.

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Declarație: Când Andrei Năstase vorbea despre negocierea prețului la gaze în interesul cetățenilor... Demagogii de ocazie l-au acuzat că „alimentează războiul” că este inacceptabil ca dna Sandu să își piardă din ratingul personal
    Politică |
  2. Cornel Ciurea: Partidul Republican „Inima Moldovei” are şanse mari de a se impune în politica din R. Moldova şi de a deveni în scurt timp unul dintre principale partide ale ţării
    Politică |
  3. Socialiștii, îndemn pentru forțele de opoziție: Scopul nostru comun este ca PAS să nu obțină majoritatea în viitorul parlament
    Politică |
  4. Detalii de la Premier: Ce va discuta ministrul Parlicov cu reprezentanții Gazprom?
    Politică |
  5. Oleg Braga: Prioritatea noastră absolută trebuie să fie stimularea investiţiilor, atât a celor străine, cât şi a celor autohtone
    Business |
  1. Moldova va beneficia de grant de 4,5 milioane de dolari pentru îmbunătățirea eficienței energetice în clădirile publice
    Business |
  2. Cornel Ciurea: Partidul Republican „Inima Moldovei” are şanse mari de a se impune în politica din R. Moldova şi de a deveni în scurt timp unul dintre principale partide ale ţării
    Politică |
  3. Controlul de gestiune a fondurilor europene, discutat la ședința de coordonare a auditorilor la Ministerul Finanțelor
    Business |
  4. Manualul privind negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost lansat
    Politică |
  5. Declarație: Când Andrei Năstase vorbea despre negocierea prețului la gaze în interesul cetățenilor... Demagogii de ocazie l-au acuzat că „alimentează războiul” că este inacceptabil ca dna Sandu să își piardă din ratingul personal
    Politică |