Republica Moldova va deține președinția Adunării Parlamentare a Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică (AP GUAM) în anul 2022. Despre realizările și obiectivele organizației s-a discutat, astăzi, în cadrul celei de-a cincea reuniuni comune a comitetelor AP GUAM. La eveniment au participat, în format online, membrii Delegației Parlamentului Republicii Moldova la AP GUAM, Igor Chiriac, secretarul Comisiei juridice, numiri și imunități, și Maria Pancu, secretara Comisiei protecție socială, sănătate și familie.
Participanții la reuniune și-au exprimat speranța că AP GUAM va reuși să analizeze mai bine și mai profund provocările și amenințările care stau în fața statelor membre, precum și să identifice abordări mai practice ale obiectivelor comune. A fost accentuată importanța dimensiunii parlamentare pentru consolidarea interacțiunii regionale în numeroase domenii.
Delegații au discutat starea actuală a soluționării conflictelor teritoriale din zona GUAM, inclusiv din Republica Moldova.
În context, Igor Chiriac a informat participanții la reuniune că autoritățile din Republica Moldova au întreprins un spectru larg de măsuri în susținerea cetățenilor și agenților economici din regiunea transnistreană.
Deputatul a subliniat că Republica Moldova optează pentru identificarea soluției pașnice a problematicii transnistrene, bazate pe principiile suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în hotarele ei recunoscute pe plan internațional.
Participanții au mai analizat măsurile întreprinse de statele membre GUAM pentru depășirea consecințelor socioeconomice ale pandemiei de COVID-19, sprijinul legislativ al acestora.
Totodată, s-a discutat despre dezvoltarea relațiilor comerciale și economice între statele membre GUAM, iar în context – despre finalizarea creării Zonei de liber schimb în cadrul GUAM, colaborarea în sfera comerțului și a transporturilor, aplicarea tehnologiilor digitale, cooperarea în domeniul securității cibernetice și energeticii, etc.
În context, Tatiana Moraru, șefă de secție în cadrul Serviciului vamal al Republicii Moldova, a prezentat avantajele programului de cooperare între autoritatea vamală și agenții economici – ”Operator economic autorizat”.
Reuniunea comună a comitetelor AP GUAM a avut loc în ajunul sesiunii a 14-a a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică, care va avea loc marți, 21 decembrie.
GUAM (Georgia, Ucraina, Azerbaidjan, Moldova) a fost constituită la 10 octombrie 1997. În anul 2006, aceasta şi-a schimbat denumirea în Organizaţia Internaţională pentru Democraţie şi Cooperare Economică – GUAM.
În 2021, președinția AP GUAM este deținută de Georgia.