[ X ]
[ X ]
[ X ]
Moldova și Ucraina își vor consolida relațiile comercial-economice
20 Septembrie

Aspectele colaborării bilaterale dintre Republica Moldova și Ucraina au fost discutate ieri la Odesa în cadrul ședinței Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene în domeniul colaborării economice şi comerciale. Reuniunea a fost condusă de co-președinții Comisiei, viceprim-ministru, ministru al Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmîc, și prim-viceprim-ministru al Ucrainei, ministru al Dezvoltării Economice și Comerțului, Stepan Kubiv. 

În cadrul ședinței au fost discutate aspectele cooperării comercial-economică dintre Republica Moldova și Ucraina și consolidarea relațiilor bilaterale prin punerea în aplicare a unor proiecte investiționale sau de alt ordin, colaborarea transfrontalieră și de infrastructură, precum și în sectorul energetic, mediu, transporturi, industrie, complex agroindustrial, etc.

Vicepremierul Octavian Calmîc a menționat că Ucraina este un partener strategic pentru Republica Moldova și autoritățile de la Chișinău sunt interesate în dezvoltarea unui parteneriat durabil cu țara vecină pe toate dimensiunile, inclusiv prin participarea comună la unele proiecte regionale și europene în diferite domenii, în special de mediu, infrastructură, energetice, etc.

Despre extinderea și dezvoltarea relațiilor bilaterale a vorbit și vicepremierul ucrainean, Stepan Kubiv, care a mai menționat importanța inițiativelor comune în contextul realizării obiectivelor asumate de Republica Moldova și Ucraina în procesul de integrare europeană a celor două state.

În cadrul ședinței părțile au convenit să semneze în timpul vizitei la Chișinău, pe 6 octombrie curent, a prim-ministrului Ucrainei, Vladimir Groisman, protocolul de modificare a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei privind transportul rutier internațional din 20 martie 1993, precum și un nou acord privind comunicarea aeriană dintre două state. În cadrul ședinței s-a mai decis de a pune în funcțiune, în timpul apropiat, a podului Unguri-Bronnița, examinării posibilității relansării circulației trenurilor pe segmentul de cale ferată Basarabeasca – Berezino, precum și elaborarea unei propuneri comune către Comisia Europeană de a susține eforturile moldo-ucrainene în reparația podului peste râul Nistru în regiunea Soroca – Zhmerinka. Cele două delegații și-au confirmat pozițiile privind promovarea în structurile europene a ideii de a include în Rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T) a conexiunii Edineț (MD) – Vinnitsa (UA).

Referindu-se la problema privind condițiile de ședere a cetățenilor celor două state pe teritoriul unei dintre părți, Comisia a decis ca structurile abilitate din Moldova și Ucraina să elaboreze, până la 1 noiembrie curent, un set de propuneri privind modificarea acordurilor bilaterale relevante, care reglementează regimul călătoriilor reciproce ale cetățenilor Republicii Moldova și Ucrainei, în vederea creării condițiilor necesare de activitate pentru conducătorii auto și angajații Căii Ferate, implicați în traficul internațional de pasageri și mărfuri.

Vorbind despre instituirea controlul comun al persoanelor, vehiculelor și bunurilor punctele comune de la frontiera de stat, membrii Comisiei au stabilit ca experții din domeniu să definitiveze prevederile acordului bilateral în această chestiune, întrucât acesta să fie semnat până la finele anului 2017.

Ținând cont de  interesul comun de a asigura măsuri adecvate pentru protecția mediului și utilizarea rațională a resurselor naturale, părțile au recunoscut necesitatea de a începe dezvoltarea și adoptarea unui plan transfrontalier de gestionare a bazinului hidrografic al fluviului Nistru, precum și finalizarea elaborării unui apel comun către Comisia Europeană privind acordarea de asistență tehnică și financiară pentru soluționarea problemelor legate de poluarea și dezvoltarea bazinului râului Nistru, altor râuri mici.

Delegațiile au abordat și problema funcționării Complexului hidroenergetic nistrean de la Novodnestrovsk, situația ecologică din regiunea dată, creată în urma exploatării acestui nod, precum și alte chestiuni bilaterale. În context, s-a decis ca grupurile de experți să continuei consultările pentru a elabora și propune spre semnarea a întregului set de documente care reglementează problemele existente în aceste domenii.

La finele reuniunii s-a stabilit că următoarea ședință a Comisiei moldo-ucrainene de colaborare comercial-economică va fi organizată pe parcursul anului 2018 la Chișinău.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților