Autoritățile din Republica Moldova și România vor iniția negocierile privind efectuarea controlului comun al persoanelor, mijloacelor de transport și a mărfurilor la punctele de trecere a frontierei de stat. O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi de Executiv, transmite CURENTUL.
Acordul vine să asigure dezvoltarea, îmbunătăţirea şi consolidarea relaţiilor de cooperare între autorităţile cu atribuţii la frontieră ale celor două state, în domeniul gestionării integrate a frontierei comune. De asemenea, documentul prevede noi forme de interacţiune prin efectuarea controlului persoanelor, mijloacelor de transport şi mărfurilor în punctele de trecere comune la frontiera de stat moldo-română în baza principiul „oprire unică”, în scopul accelerării şi facilitării traversării frontierei comune.
Tratatul interguvernamental va avea un impact pozitiv asupra protecţiei intereselor economice ale Republicii Moldova, asupra prevenirii şi luptei împotriva criminalităţii transfrontaliere organizate, precum şi a terorismului internaţional şi finanţării acestuia.
Acordul cu privire la controlul persoanelor, mijloacelor de transport şi mărfurilor în punctele comune de trecere a frontierei de stat dintre Republica Moldova şi România urmează a fi încheiat pentru o perioada nedeterminată şi va intra în vigoare în termen de 30 zile, din data notificării oficiale pe cale diplomatică.
Cristina Parfeni