Grupul interinstituțional de lucru pentru elaborarea și pilotarea Sistemului Informațional de Vot prin internet s-a întrunit, astăzi, 12 decembrie 2022, într-o nouă ședință. Experiența Estoniei privind implementarea sistemului de vot prin internet a fost prezentată de Tarvi Martens, expert care a realizat sistemul în această țară și Epp Maaten, director de program privind securitatea cibernetică, lider de program în Republica Moldova.
În cadrul discuțiilor, experții estonieni au explicat cum funcționează procesul de vot prin internet în Estonia. Conform sistemului estonian, alegătorii pot vota timp de 7 zile până în ziua alegerilor utilizând un număr de identificare. De asemenea, sistemul permite votarea și prin intermediul telefonului mobil, utilizând un ID mobil.
Participanții au abordat și subiectul securizării votului prin internet. Experții au menționat că votul este criptat, secret și securizat. Totodată, fiecare număr de înregistrare este verificat prin sistemele naționale de înregistrare a domiciliului, precum și în Registrul de Stat al Alegătorilor.
Potrivit experților, sistemul este integrat și permite votarea în cadrul mai multor scrutine, acestea fiind delimitate corespunzător, verificate și completate.
Amintim că, Grupul de lucru a fost creat la inițiativa Comisiei Electorale Centrale și este format din reprezentanți ai CEC, Agenției de Guvernare Electronică, Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, Agenției Servicii Publice, Serviciului de Informații și Securitate, Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, precum și ai Coaliției Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte.