Eforturile de implementare a reformelor asumate de Republica Moldova prin semnarea Acordului de Asociere sunt apreciate de Germania. La întrevederea de la Berlin a președintelui Parlamentului, Andrian Candu, ministrul de stat pentru afaceri europene, Michael Roth, a încurajat autoritățile să accelereze reformele, chiar dacă acestea sunt, pe alocuri, dureroase pentru oameni, transmite CURENTUL.
Președintele Parlamentului a prezentat situația din țară, a reiterat angajamentul autorităților de a implementa reformele pentru modernizarea țării și integrarea ei în Uniunea Europeană.
Potrivit ministrului german, Europa de Est și, în particular Moldova, este o responsabilitate specială pentru Germania. El a opinat că țara noastră va deveni puternică și unificată dacă se va reuși prin implementarea reformelor instituirea unei economii de piața echilibrate social și a unui stat de drept.
Amintim că preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, efectuează o vizită de lucru în Republica Federală Germană, în perioada 7 – 9 martie 2017. Șeful Legislativului a avut întrevederi cu președintele Bundestagului Norbert Lammert, vicepreședinta Bundestagului Ulla Schmidt, cu reprezentanții comisiei parlamentare pentru afaceri europene, ai comisiei pentru politică externă, precum și cu reprezentanți ai guvernului federal german.
De asemenea, Andrian Candu s-a întâlnit cu diaspora din Berlin, cu un grup de potențiali investitori, reprezentanți ai unor companii de top din Germania, a participat la o masă rotundă organizată de Reprezentanța Comisiei Europene din Berlin și DGAP, precum și la o întrunire organizată de Forumul Germano-Moldova în comun cu Fundația Friedrich Ebert din Berlin.
Cristina Parfeni