Republica Moldova se îndreaptă cu pași hotărâți spre un viitor mai verde și mai sustenabil, iar eficiența energetică este o prioritate strategică atât pentru țara noastră, cât și la nivel mondial. În prezent, 6% din volumul total al energiei electrice din Moldova provin din sursele energetice regenerabile, iar conform estimărilor, sunt așteptate creșteri de până la 30% până în 2030.
Pentru promovarea inițiativelor de creare a unui viitor mai ecologic, Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) lansează ediția 2023 a competiției „Moldova Eco Energetică”. Aceasta are obiectivul de a promova rolul exemplar al sectorului public în implementarea proiectelor în domeniul eficienței energetice și energiei regenerabile. Dacă ați implementat proiecte în domeniul izolării termice, energiei solare, iluminatului stradal eficient sau altor inițiative utile în perioada 1 ianuarie 2021 – 1 decembrie 2023, AEE vă invită să participați în competiția „Moldova Eco Energetică 2023”, prin completarea acestui formular de participare și expedierea lui la adresa electronică concurs@aee.md.
Proiectele înregistrate vor participa în concurs pentru nominalizările:
Pentru competiție sunt eligibile proiectele care nu au participat la edițiile precedente ale Competiției Moldova Eco Energetică. Acestea vor fi evaluate de către o comisie de experți în baza mai multor criterii, cum ar fi relevanța socială, impactul asupra mediului, gradul de inovație, calitate și durabilitate ș.a.
Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul evenimentului unic Gala Moldova Eco Energetiсă ediția 2023, care se va desfășura la data de 15 decembrie 2023. Proiectele finaliste și câștigătoare vor fi plasate pe pagina web a Agenției pentru Eficiență Energetică, contribuind la promovarea inițiativelor sustenabile și crearea un mediu mai curat.
Pentru detalii suplimentare, consultați regulamentul competiției.
„Moldova Eco Energetică” este un eveniment național anual care se desfășoară în Republica Moldova din anul 2011 și este organizat de Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) în cooperare cu partenerii de dezvoltare. Prin organizarea acestei competiții, AEE își propune să promoveze cele mai remarcabile proiecte de eficiență energetică și de valorificare a surselor de energie regenerabile implementate într-o manieră durabilă.