În acest an, în perioada 13-16 noiembrie, se va desfășura cea de-a șasea ediție a evenimentului anual „Moldova Business Week 2019”. În cadrul unei conferințe de presă, directorul Agenției de Investiții a Republicii Moldova, Rodica Verbeniuc, a oferit detalii despre organizarea și desfășurarea evenimentului, cât și despre importanța acestuia pentru țara noastră, transmite CURENTUL.
„Este un eveniment platformă, un eveniment foarte complex și extins și mă bucur să împărtășesc faptul că suntem în așteptarea a peste 1 500 de oficiali, investitori potențiali, antreprenori, oameni de afaceri din străinătate și locali. Deja peste 660 de persoane sunt înregistrate pe platforma online a evenimentului. Din aceste persoane, peste 160 sunt reprezentanți ai companiilor străine și un moment de mare mândrie este reprezentanța geografică a acestor reprezentanți, deoarece în acest an avem prezente 24 de țări ale lumii. Această prezență diversă vorbește despre acea receptivitate și reacție și este un impact și un rezultat al activităților noastre de promovare și a eforturilor comune în urma organizării diverselor evenimente, dar și vizibilitatea care a fost atinsă pe parcursul ediției din 2018 a „Moldova Business Week””, a spus Rodica Verbeniuc.
Pe parcursul a patru zile, forumul va oferi o platformă unică de discuții pentru reprezentanții instituțiilor financiare, organizațiilor guvernamentale, misiunilor diplomatice, asociațiilor de afaceri și companiilor din sectoarele ale economiei. În cele patru zile ale evenimentului vor urca în scenă peste 160 se speakeri, printre care 41 vor fi speakeri internaționali cu nume notorii, care vor participa la paneluri de discuții împreună cu speakerii locali în cadrul cărora vor vorbi despre oportunitățile investiționale a le Republicii Moldova. Programul din acest an include o agendă de două zile dedicată sectoarelor strategice ale Moldovei: TIC și BPO, Agroalimentare, Turism și Energie Verde, precum și domenii emergente care generează o valoare ridicată pentru economia globală, precum industriile creative, producția cinematografică.
„O surpriză a evenimentului din acest an reprezintă practic integrarea a încă trei evenimente: pentru prima dată Moldova Automotive Days va fi integrată sub umbrela Moldova Business Week, axată pe Mecatronică, Clusterizare, Cercetare și Dezvoltare, Forumul ProExport care va permite companiilor locale să-și sporească competențele pentru un export calitativ și să înființeze o rețea de afaceri. Și nu în ultimul rând cel de-al treilea eveniment foarte important este Conferința internațională Moldova in Fashion”, a spus directorul Agenției de Investiții.
Potrivit directoarei, Rodica Verbeniuc „Moldova Business Week” își demonstrează relevanța în timp reprezentând pentru unii nu doar o platformă de informare, ci o platformă de construire a credibilității unei țări pentru a veni și ulterior a investi în această țară.
Locația din acest an a evenimentului este Palatul Republicii Moldova. Doritorii de a participa la eveniment se pot înregistra pentru participare și pentru a obține informații suplimentare cu privire la „Moldova Business Week 2019” pe pagina oficială a evenimentului, https://www.mbw.md/ro//.
Mihaela Grosu