Republica Moldova și Uniunea Europeană ar putea semna un nou Acord privind participarea țării noastre la Programul-cadru al UE pentru Cercetare și Inovare “Orizont Europa” pentru perioada 2021-2027. Un proiect în acest sens, a fost avizat pozitiv de membrii Comisiei politică externă și integrare europeană. Documentul urmează a fi semnat de către Ministerul Educației și Cercetării.
Scopul prezentului Acord constă în asocierea Moldovei la Programul-cadru al UE pentru Cercetare și Inovare “Orizont Europa” și posibilitatea participării active în calitate de țară asociată, la apelurile anunțate în cadrul acestuia.
Obiectivele programului vizează promovarea cercetării și inovării; aprofundarea relațiilor de colaborare în domeniul științific și inovării europene, în toate sectoarele și disciplinele, inclusiv în domeniul științelor sociale și umaniste; consolidarea cooperării internaționale. Un alt scop al programului ține de atragerea talentelor, formarea și păstrarea cercetătorilor și а inovatorilor în spațiul european de cercetare, precum și încurajarea științei deschise și asigurarea vizibilității pentru public а materialelor științifice și a datelor de cercetare.
Conform autorilor, Programul-cadru al UE pentru Cercetare și Inovare “Orizont Europa” se bazează pe trei piloni esențiali: excelență științifică/”Știință deschisă”, “Provocări globale și competitivitatea industrială europeană” și “O Europă inovatoare”.
Programul-cadru are un buget estimativ de circa 95,5 miliarde euro. Acordul conține articole, care includ reguli de reglementare a contribuției financiare а Republicii Moldova, lista programelor, proiectelor echivalente în țara noastră și normele privind controlul financiar.
Republica Moldova a mai participat în cadrul Programului-cadru al Uniunii Europene pentru Cercetare și Inovare “Orizont 2020” în perioada anilor 2014-2020.