În contextul vizitei de lucru la Bruxelles, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a desfășurat o întrevedere cu Janusz Wojciechowski, comisarul european pentru agricultură, informează CURENTUL.
Întrevederea a prilejuit discuții cu referire la eforturile depuse de autoritățile de la Chișinău în vederea asigurării noilor piețe de desfacere pentru agricultorii din Moldova afectați de războiul din Ucraina. În context, vicepremierul Nicu Popescu s-a referit la inițiativa țării noastre privind abolirea cotelor de export pentru produsele moldovenești, fapt care va susține producătorii și va spori exporturile noastre în Uniunea Europeană.
„I-am mulțumit comisarului pentru agricultură pentru deschiderea instituțiilor europene de a sprijini Republica Moldova și contăm pe decizii pozitive pentru țara noastră în viitorul apropiat pe acest subiect.” – a spus ministrul Nicu Popescu.
Totodată, interlocutorii s-au referit la perspectiva europeană a țării noastre și importanța obținerii statutului de țară candidat. Șeful diplomației de la Chișinău a subliniat că apropierea Republicii Moldova de familia europeană va însemna o și mai multă cooperare sectorială în beneficiul mediului de afaceri, producătorilor și a cetățenilor noștri.