[ X ]
Moldova a aderat la Coridorul feroviar internațional al Organizației Colaborării Căilor Ferate OCCF
11 Iunie

Republica Moldova a aderat la Coridorul feroviar internațional al Organizației Colaborării Căilor Ferate OCCF (OSDJ), ceea ce va permite ca, prin Portul Internațional Liber Giurgiulești, să fie transportate mărfuri pe teritoriul Republicii Moldova spre statele europene, precum și viceversa – spre Reni, Odesa, Iliciovsk, Poti, Tbilisi, Baku, Türkmenbaşı, Bukhara, Dzidzak, Avast, Tașkent, transmite CURENTUL.

În acest sens, în cadrul Sesiunii a XLVI-a a Consiliului Miniștrilor al Statelor Membre ale OSDJ OCCF, a fost semnat un Protocol, inclusiv de către secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Serghei Bucataru, care a participat la eveniment. Sesiunea a avut loc la Bișkek, Republica Kârgâză.

În cadrul Sesiunii au fost discutate subiecte ce țin de domeniul căilor ferate și au fost adoptate un șir de documente importante, printre care introducerea modificărilor în Acordului privind aspectele organizaționale și operaționale ale transportului combinat pe direcția Europa-Asia și progresul Conferinței Internaționale cu privire la adoptarea textului proiectului Convenției Privind Traficul Feroviar Internațional Direct. De asemenea, a fost adoptat bugetul Comitetului OCCF (OSJD) pentru anul 2018 și bugetul prealabil pentru anul 2019.

La Sesiunea a XLVI-a au participat miniștri și secretari de stat ai ministerelor, responsabili pentru transportul feroviar ai țărilor membre ale OSJD, printre care Azerbaidjan, Belarus, Bulgaria, Georgia, Kazahstan, Kârgâzstan, Letonia, Lituania, Mongolia, Polonia, Federația Rusă, România, Slovacia, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Ucraina, Cehia, Estonia, precum și reprezentanți ai întreprinderilor afiliate OSJD – S.A. „PLASKE” și Corporația „Korale”, ai Comisiei Economice Eurasiatică (EaEK), Organizației Interguvernamentale Transportul feroviar internațional (OTIF), Comitetului Internațional de Transport Feroviar (CIT), Uniunii Internaționale a Căilor Ferate (UIC).
Republica Moldova a aderat la OSJD (OSJD) prin Hotărârea Parlamentului nr.1534-XII din 25.02.1998.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților