[ X ]
Moldova a achiziționat din India conducte pentru construcția magistralei de apă Chișinău-Strășeni-Călăraș
30 Ianuarie
Primul lot de conducte pentru construcția magistralei de apă Chișinău-Strășeni-Călărași urmează să ajungă în R. Moldova din India. Echipa Agenția de Dezvoltare Regională Centru se află zilele acestea la Calcutta, pentru a inspecta țevile care vor fi folosite la construcția magistralei.
Compania producătoare are peste 6 decenii de experiență în domeniul infrastructurii de apă și se regasește în top 3 al celor mai mari producători de conducte din fontă ductilă din lume.
Lucrările de construcție vor începe în primăvara acestui an și prevăd construcția a peste 53 de km de apeduct magistral, o stație de pompare a apei la Tuzara și renovarea mai multor rezervoare. Beneficiarii direcți ai proiectului sunt circa 30.000 de locuitori din orașele Strășeni și Călărași, precum și din localitățile rurale conectate la rețelele de distribuție ale acestor orașe. Proiectul este finanțat de Guvernul Federal German prin intermediul KfW și cofinanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.
Inapoi la arhiva noutaților